E ceva cvasireligios în devoţiunea pe care o provoacă Sigur Rós anumitor persoane. Mi s-a întîmplat şi mie să mă comport ca şi cum aş face parte dintr-o sectă islandeză. Şi prea puţin îmi pasă: că îţi plac sau ba, oamenii ăştia sunt printre cele mai importante trupe ale deceniului trecut.

Pregătesc un nou album, aşteptat pe 28 mai. Nici că se putea să pice mai bine.  Sunt deja patru ani de la Með suð í eyrum við spilum endalaust. Excelentul film Inni, de anul trecut, a avut efectul tortului cu frişcă dintr-o cofetărie închisă – am bălit intens.

Valtari va avea şapte piese şi pare-se că mai toate sunt “eterice”, “minimaliste” şi “introvertite”.  Ekki Múkk, primul single e, ca multe dintre piesele lor, cam ca o oglindă: nu ai cum să vezi în el mai mult decît ceea ce eşti.

Seamănă mult cu Riceboy Sleeps, proiectul vocalistului Jónsi şi al iubitului dumisale, Alex. Singura obiecţie: efectul de “vinil”, un pic prea evident ca să funcţioneze de-adevăratelea. Clipul, însă, loveşte unde doare mai tare – e la nave va…

Continuare Fără comentarii

În vara lui 2010, curentul balearic îmi făcea pielea găină. Îmi ținea de sete. De aceea, prima compilație Opus Records, care numără unele dintre acele single-uri nutritive, mă face să revin la naivități de genul Kauf, Boat Club sau van Schie.

Foto: Dirk Mai

Bună ziua, mama mexicană, tatăl etiopian. Asta spune multe despre rezidentul deșertului Mojave, pîrîtul Sumach Ecks, care e debutat briliant în 2010 la Warp, casă de discuri care a pus ochii pe el după ce așa-zisul Gonjasufi apăruse pe testamentul lui Flying Lotus, prin 2008. Mu.zz.le e al doilea material, scurt și la obiect, mult mai dominat de reverb furtunos decît primul și cu influențe ceva mai obscene: orgii șaizeciste, rock gospel și chitări din perioada compilațiilor Pebbles. Ceva mai supărat și mai nespălat pe dreaduri, dar orișicît subtil în exprimarea lirică. Sumach e un fel de John Wayne al hip-hopului sau, în cel mai rău caz, un Waits mult mai spiritual și superstițios. O figură rară, atît printre yoghini, cît și printre muzicieni, care pare că se autodistruge în 24 de minute exacte. Pe alocuri bate cîmpii, dar genul lui de pierzanie se numește turbare cu acte.